Baza etimologică a cuvântului parfum provine din latinescul “parfumus” , iniţial “per fummum” , care se poate traduce după cum urmează : “par”- prin şi “fumus” însemnând fum . Câteva mii de ani mai târziu (sec.XVI) francezii au introdus cuvântul “parfum”.
Primele atestări documentare relevă faptul că inventatorii parfumului au fost locuitorii Mesopotamiei acum mai bine de 4000 de ani. Nu degeaba acest ţinut (fig 1) situat intre Eufrat şi Tibru este supranumit “leagănul civilizaţiei omenirii”.
Legenda spune cădescoperirea parfumului s-a datorat unei întâmplări , când încălzindu-se în jurul unui foc , unul dintre strămoşii noştri a observat că lemnele răspândeau un miros plăcut.
În antichitate , în cadrul ceremoniilor religioase , anumite răşini , plante aromatice şi flori erau arse , iar ulterior , datorită aromelor pe care le degajau , au început să fie folosite pentru îngrijirea corpului în amestec cu apă şi ulei.
Egiptenii organizau expediţii pentru obţinerea produselor aromatice , expediţii care au luat o mare amploare în timpul domniei reginei Hatsepsut (1479 Î.C.- 1458 Î.C.). (foto 2) , aşa cum ne transmit inscripţiile descoperite în templul de la Deir-el-Bahri (foto 3). De menţionat că în interiorul acestui templu se găsea o grădina botanică bogată , cu plante aromatice aduse din expediţii.
Flacoane cu parfumuri au fost descoperite şi în mormintele faraonilor din Valea Regilor.Este de reţinut că la început parfumurile erau folosite numai pentru ceremoniile religioase închinate zeilor şi de către faraoni , dar mai târziu esenţele şi uleiurile parfumate au putut fi folosite şi de către egiptenii de rând care aveau dreptul să le utilizeze doar o dată pe săptămână.
În Egiptul antic producerea parfumurilor a fost ridicată la rangul de artă , iar picturile murale de pe pereţii mormintelor din Petosiris (foto 4), descriu tehnologiile de extragere a esenţelor. Cea mai veche era una mecanică , prin presare într-o bucată de material , iar a doua consta în utilizarea căldurii şi îmbibarea în alcool.
În ceea ce priveşte ingredientele de bază , după cum arată Plinius cel Batrân (23-79 d.C.) , în lucrarea “Istoria Naturală” , erau folosite cu precădere henna ;i  scorţişoara.Mai târziu aceasta gamă avea să se extindă cu liliacul , migdalele amare , crinul imperial , smirna şi altele. Deoarece arta producerii parfumurilor a ajuns la cote înalte ei au început să importe esenţe de opium , tămâie şi galbanum (Ferula gummosa) , aceasta din urmă puţin cunoscută la noi , importată din Persia .Ca o paranteză trebuie să arătăm ca Ferula gummosa este o plantă aromatică cu multe proprietăţi din care se extrag esenţe , dar are şi proprietăţi antispastice, expectorante , în trecut fiind utilizată şi pentru tratamentul colicilor sau  recurgitare. În zilele noastre uleiul esenţial de galbanum este utilizat în aromaterapie.
Tot în Egiptul antic găsim primele noţiuni de management al calităţii. Astfel fabricanţii de parfumuri aveau drept principale obiective ca acestea să-şi pastreze mirosul o perioadă cât mai lungă , să nu se râncezeascâ , să fie consistente şi loturi diferite din aceiaşi „marcă” să fie la fel.
Aşa cum arătam mai sus , pentru reţinerea aromelor , erau folosite mai multe varietăţi de uleiuri.Dintre acestea cele mai utilizate erau uleiul ben şi uleiul balanos . Succesul lor se datora faptului că fixau foarte bine parfumul şi nu interfera în mod neplăcut cu acesta. Uleiul ben se obţinea dintr-un arbore originar din India , numit anamambo, moringa sau morongo (Moringa oleifera) . Vechile credinţe indiene ayurveda spuneau ca frunzele acestui copac vindecă 300 de afecţiuni Uleiul balanos se extrăgea din fructele unui copac Balanites aegyptica (foto 5).
Din Egipt parfumurile au trecut Mediterana ajungând în imperiul roman şi în Grecia , iar fenicienii , marii comercianţi ai antichităţii , au adus în Europa cantităţi impresionante de gumă aromatică.
O cotitură în istoria parfumurilor se produce în secolul XI d.C. când medicul arab Avicena descoperă metoda extragerii prin distilare a uleiurilor din plante , metodă utilizată şi astăzi.
Despre povestea milenară a parfumurilor vom vorbi şi într-un episod viitor când vom vedea pe ce criterii îşi primeau numele , care erau cele mai căutate în antichitate , ce reprezentau în Evul Mediu , cum au apărut apa de colonie şi parfumurile sintetice.