Ce este hipertrigliceridemia?
Hipertrigliceridemia este o tulburare a metabolismului grăsimilor şi este, de cele mai multe ori, corelată cu alte tulburări metabolice. Succesul terapeutic al acestora este asigurat doar de o diagnosticare corespunzătoare. De aceea o scurtă privire de ansamblu va uşura înţelegerea contextului.
Bolile metabolismului lipidic se mai numesc şi hiperlipoproteinemii (HLP) sau dislipoproteinemii. Diagnosticul lor se stabileşte prin dozarea fracţiunilor lipidice din sânge.

De câte feluri sunt tulburările metabolismului lipidic?
Măsurarea doar a concentraţiei trigliceridelor şi colesterolului din sânge permite clasificarea HLP în:

• Hypertrigliceridemii (180-200 mg/dl) ;
• Hypercolesterolemii (peste 200 mg/dl) ;
• Hiperlipidemii combinate ;

Prin dozări mai avansate ale fracţiunilor lipidice, HLP pot fi clasificate mai detaliat (ex. clasificarea Fredrickson).

HLP şi sindromul metabolic.
Hiperlipoproteinemiile apar adesea în combinaţie cu alte stări morbide constituind aşa numitul „sindrom metabolic”. Definitoriu acestuia este asocierea a trei din următoarele tulburări:

• obezitate
• scăderea toleranţei la glucoza respectiv rezistenţa la insulină (diabetul tip II)
• hipertrigliceridemia
• scăderea nivelului fracţiunii HDL şi creşterea fracţiunii LDL a colesterolului în sânge
• hipertensiunea arteriala.

Elementul comun al acestora îl reprezintă riscul lor aterogen, adică favorizarea depunerii de grăsimi în peretele arterial, până la obstruarea arterei.

Cauze şi factori de risc.
Cele mai multe dintre HLP au o cauză definibilă. Unele sunt determinate de stilul de viaţă. Astfel, hipertrigliceridemiile apar adesea în urma consumului de alcool sau prin aport energetic alimentar ridicat, iar hipercolesterolemiile în urma aportului alimentar crescut în grăsimi. Altele însoţesc anumite boli. Aşa de exemplu hipertrigliceridemiile apar la diabeticii nediagnosticaţi sau care nu se tratează corect, la obezi sau la alcoolici, la cei supuşi unui tratament cortizonic sau care urmează un tratament îndelungat cu hidroclorotiazid(Nefrix).
Există şi forme ereditare (familiale) ale HLP, care sunt la rândul lor clasificate (prin tipizare) în nu mai puţin de şapte grupe.

Datorită favorizării depunerilor de grăsimi în peretele arterelor, HLP sunt considerate „factori de risc vascular”. Această viziune este justificată de observaţia că riscul de infarct de miocard creşte dramatic la valori ale colesterolului sanguin peste 200 mg/dl, aşa încât la valori de peste 250 mg/dl riscul se dublează, iar la 300 mg/dl este de 4 ori mai mare.

Tratamentul hiperlipoproteinemiilor
În principiu terapia HLP nu constă doar în administrarea unui medicament sau adoptarea unei reţete minune. Ea este o terapie complexă care durează toată viaţa şi constă în:

1. Schimbarea obiceiurilor alimentare şi a stilului de viaţă. Acestea reprezintă baza oricărei iniţiative terapeutice a HLP;
2. Terapia dietetică are un caracter oarecum diferenţiat:


a) pentru scăderea colesterolului sanguin importantă este: reducerea conţinutului de grăsimi în alimentaţie (<25% din calorii), utilizarea doar a uleiurilor vegetale (deci excluderea grăsimilor solide!), limitarea aportului de colesterol sub 300 mg/zi (un singur gălbenuş conţine circa 250 mg colesterol!), normalizarea greutăţii corporale. O dietă consecventă scade colesterolul sanguin cu 20-60 mg/dl)
b) pentru scaderea trigliceridelor sanguine se impune: eliminarea consumului de alcool, reducerea consumului de glucide, reducerea grăsimilor alimentare ca mai sus (chiar mai sever!), reducerea greutăţii corporale.
3. Tratarea cauzelor determinante ale HLP presupune: terapia corespunzătoare a diabetului zaharat, normalizarea greutăţii corporale, excluderea consumului de alcool.
4. Terapia medicamentoasă are la dispoziţie mai multe mijloace :


a) Blocanţii enzimei de sinteză a colesterolului (statine) sunt cele mai eficiente medicamente pentru scăderea fracţiunii LDL a colesterolului realizând o scădere a riscul de infarct şi a mortalităţii generale.
b) Inhibitorii (frenatorii) absorbţiei de colesterol (ezetimib) se utilizează singuri sau în combinaţie cu medicaţia de la punnctul a.
c) Blocanţii proteinei de transfer a colesterolului esterificat (ex. torcetrapib) cresc fracţiunea HDL a colesterolului  (cea care „protejează” arterele)
d) Fibraţii influenţează mai ales metabolismul trigliceridelor (combinarea lor cu medicamentele de la punctul a. este relativ contraindicată)
e) Răşinile schimbătoare de ioni (colestiramin, colestipol) sunt utilizate mai ales în combinaţie cu cele de la punctul a.
5. Plasmafereza este o metodă ce presupune o tehnologie aparte şi este indicată în tratamentul hipercolesterolemiilor familiale severe la care tratamentele de mai sus nu au dat rezultate satisfăcătoare. Procedura se efectuează de regulă o dată pe săptămână urmându-se concomitent tratamentul medicamentos.

Tratamentul hipertrigliceridemiei
Şi acum ceva despre hipertrigliceridemie. Important este de ştiut că aceasta este, cel mai des, o tulburare a metabolismului lipidic asociată unei tulburări a metabolismului glucidic (diabet zaharat). Atunci când s-a diagnosticat existenţa unei hipertrigliceridemii, trebuie verificată eventuala coexistenţă a unui diabet zaharat. Pentru identificarea acestuia din urmă nu este suficientă doar dozarea glicemiei preprandiale (pe nemâncate) ci şi – în cazul normalităţii acesteia - efectuarea unui test de toleranţă la glucoză sau cel puţin determinarea glicemiei la o oră după mese. Terapia hipertrigliceridemiei constă în: tratamentul cauzei (cel mai ades a diabetului zaharat, urmărindu-se normalizarea glicemiei la o oră după mese!), reducerea greutăţii corporale, dieta (fără de care nici un medicament nu poate avea succes) şi tratamentul medicamentos (fibraţi, uneori combinaţi cu statine însă cu deosebită grijă). La acestea se adaugă un program susţinut de activitate fizică (ex.: sporturi de recreere, cel puţin de 3 ori pe săptămână).