Dr. Aionesei Emilian-Ionut,
- INTRODUCERE
Sexualitatea este o componentă esenţială a vieţii oricărei persoane, aspectele sale psihologice, biologice şi sociale fiind într-o relaţie de interdependenţă, conferindu-i astfel un caracter complex, cu un rol pregnant în procesul de formare al adolescentului, contribuind la conturarea identităţii de sine şi a celei sociale. Sexualitatea este o componentă pozitivă a personalităţii şi vieţii, alături de componenta spirituală, emoţională, socială, mentală, profesională. Dezvoltarea unei sexualităţi armonioase la copii şi adolescenţi contribuie la formarea unei personalităţi armonioase, ceea ce contează fiind modul în care adolescentul se defineşte pe sine ca persoană în raport cu el şi ceilalţi, modul în care înţelege sentimentele de iubire, afecţiune, prietenie, intimitate, modul în care ia decizii şi îşi asumă responsabil deciziile luate. Pudoarea prost înţeleasă şi moralitatea ipocrită care au dominat atâtea decenii abordarea acestui subiect în România, nu mai pot fi atitudini exprimate de persoanele ce deţin un rol fundamental în educarea tinerilor.
Educaţia sexuală nu are ca scop prezentarea sexualităţii umane ca un instinct biologic care, în absenţa unei cenzuri personale şi sociale puternice, duce la comportamente delicvente. Scopul fundamental al educaţiei psihosexuale este promovarea sănătăţii sexuale şi implicit a sănătăţii psihice, fizice, emoţionale, sociale şi spirituale, a stării de bine. OMS defineşte sănătatea sexuală ca „integrarea aspectelor fizice, emoţionale, cognitive şi sociale în procesul dezvoltării pozitive a personalităţii, în care fiecare persoană are dreptul la informaţii adecvate şi relaţii sexuale responsabile.”
Programele tradiţionale de educaţie sexuală erau focalizate pe oferirea de informaţii despre reproducerea umană, anatomia şi fiziologia umană, metode de contracepţie, boli cu transmitere sexuală. Educaţia sexuală era oferită doar adolescenţilor (12-18 ani), ignorându-se astfel că despre ea se poate vorbi de la o vârstă foarte mică, având ca scop doar prevenirea sarcinii nedorite, violului, bolilor cu transmitere sexuală prin întreţinerea fricii şi a sentimentului de culpabilitate. Erau evitate discuţiile despre masturbare, homosexualitate, avort, menţinerea rolurilor tradiţionale ale femeilor şi bărbaţilor. Astăzi, fiecare adult, şcoală, instituţie, comunitate, societate, trebuie să accepte că sexualitatea este un aspect natural şi firesc al vieţii fiecărui copil, adolescent, adult, vârstnic şi că ignorarea acestui adevăr reprezintă o încălcare a unui drept uman fundamental, dreptul la sănătate, armonie şi calitatea vieţii.
Educaţia sexuală are forme diferenţiate în raport cu normele modelului socio-cultural al societăţii respective şi reprezintă o serie de prescripţii biologice, morale, religioase şi social-juridice cărora trebuie să li se conformeze orice persoană ce aparţine societăţii respective.
Educaţia sexuală mai implică însă şi anumite „ritualuri de iniţiere” a tinerilor în viaţa sexuală, dar, concomitent, şi în vederea pregătirii lor pentru viaţa de familie. Este expresia unui model sociocultural, implicând asimilarea unui sistem de valori şi norme moral-religioase şi social-culturale în vederea integrării individului în cadrele unui anumit model de comportament psihosexual, admis în interiorul societăţii respective.
O lipsă de educaţie sexuală, precum şi o educaţie sexuală incorectă, de factură negativă pot duce la apariţia unor sentimente de ruşine, culpabilitate sau deturnare a dorinţelor sexuale naturale către comportamente de tip pervers. Lipsa de pregătire sexuală, de cunoştinţe face ca tinerii adolescenţi să fie uşor vulnerabili la influenţele negative din mediu (violuri, homosexualitate, autoerotism etc.). pot apărea complexe de culpabilitate sau de inferioritate, nevroze sexuale sau perversiuni. Lipsa unei educaţii sexuale corecte va influenţa mai târziu atitudinea individului faţă de persoanele de sex opus, în care va vedea „adversari periculoşi” sau pe care le va privi cu neîncredere.
Orice act de educaţie sexuală începe din familia de origine a fiecărui individ. Cea care are valoare principală în acest sens este modelul familial: atitudinea părinţilor faţă de copii, tipul de relaţii dintre părinţi, atmosfera emoţional-afectivă şi tipul de comunicare interpersonală din cadrul familiei, relaţiile dintre fraţi, relaţiile familiei de origine cu celelalte rude sau cu alte familii.
Cele mai frecvente tulburări de comportament psihosexual apar la indivizii provenind din familii dezorganizate, încărcate de o stare de promiscuitate, părinţi alcoolici, violenţi, tiranici. În mod egal, familiile hiperprotectoare, extrem de riguros tradiţionaliste în ceea ce priveşte impunerea forţată şi fără explicaţii a unor valori morale exagerate, separarea netă a fetelor de băieţi, controlul activităţilor, al anturajului tinerilor, al lecturilor acestora, impunerea unor reguli severe de viaţă, departe de a avea un rol protector, sfârşesc adesea prin a construi situaţii complexuale, frică faţă de sexul opus sau lipsă de consideraţie, sentimente de ruşine în legătură cu sexualitatea.
Impunerea unor interdicţii suplimentare din partea adulţilor (vizionarea unor filme, lectura unor anumite reviste, frecventarea anumitor anturaje) în scopul respectării unor pretinse norme morale vor creşte curiozitatea, care şi aşa există deja la tineri, făcând ca tentaţia lor să crească. Curiozitatea alimentată de fantezie se va lovi brutal de o realitate şocantă, care va afecta în mod direct şi puternic din punct de vedere emoţional-afectiv tineretul din această categorie. Unii pot cădea victime acestor noi tentaţii cu consecinţe grave asupra personalităţii, dar şi asupra comportamentului lor psihosexual de viitor. Consecinţele unor greşeli de educaţie sexuală la tineri pot fi reprezentate prin contractarea unor afecţiuni venerice, violuri, asociaţii de tip homosexual. Toate acestea vor fi „sancţionate” sub diferite moduri de familiile tinerilor, cu consecinţe asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii, a statutului social şi al comportamentului lor.
Tulburările psihosexuale
După A. Hesnard, patologia sexuală cuprinde anomalii şi tulburări diverse ale funcţiei sexuale sub toate aspectele sale. Autorul citat consideră că domeniul sexopatologiei trebuie să cuprindă următoarele aspecte:
- funcţia sexuală morfogenetică, în care sunt incluse anomaliile şi perturbările funcţiei sexuale din punct de vedere somatic;
- patologia sexuală de natură endocrină;
- perversiunile sexuale, reprezentând toate stările în care impulsiunea sexuală, indiferent de natura ei, îl face pe individul respectiv să sufere, având concomitent şi un pronunţat caracter antisocial (devianţe, sociopatii).
Clasificarea tulburărilor sexuale, după R. von Krafft-Ebing, cuprinde următoarele grupe de afecţiuni:
- stări paradoxale, în care sunt incluse emoţii sexuale în afara perioadelor normale ale acestor tipuri de manifestări;
- anestezii sau stări de „absenţe instinctuale”, cu indiferenţa individului din punct de vedere psihosexual, întâlnite de regulă la vârsta a treia;
- hiperestezie sau exagerarea instinctului sexual – în această situaţie excitaţia sexuală poate fi localizată central (nimfomanie şi satiriazis) sau periferic, la nivelul organelor genitale;
- parestezii sau perversiuni ale instinctului sexual, constând în producerea unor stări de excitaţie sexuală inadecvate.
Perversiunile se împart în două grupe de tulburări:
a) pervertirea scopului acţiunii sau al actului sexual (sadism, masochism, fetişism, exhibiţionism);
b) pervertirea obiectului plăcerii sexuale, întâlnită în homosexualitate, pedofilie, gerontofilie, zoofilie, necrofilie, autoerotism.
Freedman clasifică tulburările sexuale în următoarele grupe:
- tulburările sexuale asociate bolilor psihice – oligofrenii, sdr.psihoorganic cerebral, tulburările afective majore de intensitate psihotică, schizofrenie, nevroze, psihopatii, isteria;
- homosexualitatea, masculină (pederastia) sau feminină (lesbianismul);
- tulburările de dinamică sexuală:
a) la femeie – frigiditate, dispareunia, vaginismul;
b) la bărbat – impotenţa, tulburările de ejaculare (precoce sau tardivă), mariajul neconsumat, priapismul;
- incestul;
- devianţele sexuale, în care sunt incluse următoarele:
a) devianţe de tip agresiv – sado-masochismul, pedofilia, necrofilia, sodomia;
b) devianţe anonime – exhibiţionismul, voyeurismul, apelurile telefonice obscene, scrisorile obscene, fetişismul, violul.
J.D. Guelfi recunoaşte următoarele grupe de tulburări ale conduitelor sexuale:
- tulburări prin exces (hipersexualitate);
- tulburări prin lipsă (scăderea libidoului, tulburări de erecţie şi/sau de ejaculare, frigiditate);
- tulburări prin devianţă (perversiunile sexuale sau parafiliile);
- tulburări de identificare sexuală (transsexualitatea);
- tulburări de orientare sexuală (homosexualitatea).
Orice tulburare din sfera sexualităţii va fi etichetată atât sub aspectul ei medical, în sens somato-fiziologic, cât şi sub aspectul ei psihiatric, în sensul de tulburare psihosexuală.
A.Tulburările endocrino-sexuale
Dezvoltarea şi maturizarea individului, precum şi capacitatea lui de a avea un comportament psihosexual normal depind de integritatea dezvoltării structurilor somato-fiziologice ale sferelor genitale. Un rol important în acest proces le revine glandelor sexuale, atât în plan endocrin, cât şi exocrin.
Sindromul de insuficienţă sexuală
Acesta poate avea mai multe forme de manifestare:
a) eunucoidismul – lipsa masculinităţii sau „anarrhenia”, caracterizat prin aspect infantil, membre lungi, în special cele inferioare, şi o absenţă a caracterelor sexuale secundare. În plan psihic, constatăm un caracter servil şi intrigant, ipocrit, aspecte care sunt însă mai mult de ordin social decât moral. Deşi eunucii sunt marcaţi fizic şi psihic, ei nu trebuie consideraţi ca având tendinţe feminine sau stigmate de intersexualitate.
b) infantilismul – este o noţiune clinică privind constituţia fizică a individului. Ea constă din oprirea dezvoltării fizice la stadiul infantil, cu o întârziere considerabilă, de tipul insuficienţei parţiale, a glandelor sexuale, având implicaţii asupra apariţiei şi dezvoltării caracterelor sexuale secundare.
c) senilismul – reprezentat prin involuţia funcţiilor endocrino-sexuale la vârsta a treia.
Sindroamele de hiperactivitate sexuală
Se disting câteva forme clinice:
a)macrogenitosomia precoce – afecţiune clinică întâlnită la copii, de regulă la băieţi, care se instalează înaintea pubertăţii, printr-o dezvoltare bruscă şi masivă a caracterelor sexuale;
b)hipersexualitatea la adult – se datorează fie unui anumit tip constituţional, fie unor afecţiuni tumorale de tip hipersecretant gonadic; constatăm o creştere marcată a apetitului sexual care poate fi prezentă la ambele sexe;
c)hipersexualitatea la vârsta critică – la persoanele care traversează crizele sexuale de involuţie. La femei, în perioada menopauzei se notează bufee de hipererotism cu accentuarea apetitului sexual, acelaşi aspect putându-se semnala la bărbaţii aflaţi la andropauză.
Sindroamele de intersexualitate morbidă
Se consideră că nu este altceva decât exagerarea morbidă a unei bisexualităţi normale şi atenuate, existente în stare latentă la toţi indivizii. Se descriu câteva forme clinice:
a)hermafrodismul – reprezintă coexistenţa simultană a unor elemente anatomice masculine şi feminine. Se descriu două aspecte în cadrul acestui sindrom: hermafrodismul psihologic corespunzător inversiunii sexuale şi hermafrodismul biologic la care sunt puse în evidenţă malformaţii ale aparatului genital.
b)pseudohermafrodismul – ridică probleme serioase de diagnostic diferenţial, fiind greu de etichetat.
Sindroamele de intersexualitate episodică
Se manifestă ca tulburări cu caracter tranzitoriu, fiind legate de crizele de dezvoltare psihosexuală de la pubertate şi vârsta adolescenţei sau de crizele de involuţie psihosexuală (menopauză şi andropauză).
B. Tulburările de personalitate sexuală
Tulburările de personalitate sexuală privesc în principal structura şi dinamica personalităţii şi raporturile acesteia cu sfera sexualităţii. Se pune accentul pe dimansiunea psihologică.
2.1. Tulburările de identitate sexuală
Prin identitate sexuală se înţelege sentimentul de a şti cărui sex aparţii sau conştiinţa faptului de a fi bărbat sau de a fi femeie.
La copii, acest tip de tulburări se manifestă în mod diferit:
a) comportamentul „băieţesc” la fete – se caracterizează printr-o aversiune marcată, persistentă faţă de vestimentaţia feminină, prin dorinţa de a purta o vestimentaţie masculină, de regulă au un anturaj masculin, prezintă interese pentru sport şi jocuri brutale. Refuză să urineze în poziţie şezândă, speră că vor avea penis, nu doresc să le crească sânii şi să aibă menstre.
b) comportamentul „efeminat” la băieţi – este o tulburare a sentimentului normal de masculinitate. Ei sunt preocupaţi de activităţi feminine, preferă vestimentaţia feminină, anturajul femeilor, evitând pe cât se poate anturajul băieţilor şi jocurile brutale sau sportul. Speră că atunci când vor creşte vor deveni femei.
Forma cea mai net conturată clinic a tulburării de identitate sexuală la adult este reprezentată de transsexualism.
2.2. Tulburările de orientare sexuală
Cea mai importantă tulburare în acest sens o reprezintă homosexualitatea. Tendinţele homosexuale apar şi se fixează la pubertate pentru ambele sexe. Pubertatea este o „fază echivocă ce favorizează apariţia celor mai multe dintre perversiunile sexuale, moment care condiţionează direcţia de manifestare a reflexului erotic în sens heterosexual sau homosexual.”
Ca atracţie sexuală nenaturală, din punct de vedere psihologic prezintă două categorii de aspecte: homosexualitatea Ego-distimică şi homosexualitatea Ego-sintonică.
2.2.1. Homosexualitatea masculină
a) pederastia – atracţia pentru băieţi, adolescenţi, înglobează ansamblul unor relaţii carnale de tip homosexual.
b) sodomia – are aceeaşi semnificaţie ca şi forma anterioară, i-a fost dat sensul de „bestialitate.”
2.2.2. Homosexualitatea feminină
Îmbracă două forme de inversiune:
a) de tip regresiv, către puerilism – se datorează unei accentuări a nediferenţierii normale a libidoului;
b) de tip progresiv, către virilitate – evoluează în direcţia exagerării tendinţei erotice, manifestate între tinerele adolescente şi femeile celibatare sau fără copii.
C. Tulburări de dinamică sexuală
Specifice acestei categorii de tulburări sunt suferinţele subiective sau obiective semnalate de bolnavi şi care, la o analiză atentă, se dovedesc a fi de ordin funcţional. Substratul este de regulă legat de factori psihotraumatizanţi, emoţional-afectivi, care intervin fie în personalitatea individului, fie în cadrul relaţiei cuplului sexual respectiv.
3.1. Tulburări de dinamică sexuală la bărbat
a) impotenţa sexuală – reprezintă persistenţa tulburărilor de dinamică sexuală (libido, erecţie, ejaculare, orgasm), în totalitate sau parţial, în mod electiv, faţă de o anumită parteneră.
b) priapismul - tulburare de dinamică sexuală opusă stării de impotenţă sexuală, se caracterizează prin erecţie continuă, dureroasă, ireductibilă care nu este indusă şi nu e însoţită de excitaţie sexuală.
3.2. Tulburări de dinamică sexuală la femeie
a) vaginismul – stare anormală în care actul sexual este imposibil de realizat din cauza unei contracturi reflexe şi involuntare a musculaturii perineului şi ridicătorilor anali.
b) dispareunia – senzaţie dureroasă locală provocată de raporturile sexuale într-un anumit moment al acuplării; pot fi localizate la nivelul vaginului sau pot avea caracter difuz, în sfera genitală, cu iradieri în pelvis;
c) frigiditatea – imposibilitatea de a avea un orgasm obţinut prin contact vaginal cu un partener heterosexual; se asociază cu o stare de nelinişte, irascibilitate, tensiune psihică, senzaţie de insatisfacţie, toate acestea ducând la dezvoltarea unui complex de inferioritate al femeii respective;
3.3. Tulburări comune de dinamică sexuală
a) apareunia şi hemipareunia – reprezentate prin copulaţii incomplete sau chiar imposibil de realizat;
b) hipersexualitatea – la bărbaţi se manifestă prin performanţe sexuale pe perioade lungi din viaţă (donjuanismul, modelul Casanova, satiriazisul, tipul bărbatului viril); la femei se manifestă printr-un erotism excesiv, legat de dereglări endocrine (hipersexualitatea, nimfomania, erotomania).
D. Perversiunile şi devianţele sexuale
Perversiunile sexuale privind obiectul plăcerii
a) homosexualitatea;
b) pedofilia – caracterizată prin atracţia erotico-sexuală pentru copii;
c) gerontofilia – atracţie sexuală pentru persoanele în vârstă;
d) necrofilia – tendinţa unor psihopaţi perverşi de a avea relaţii sexuale cu cadavrele;
e) zoofilia – întreţinerea de relaţii sexuale cu animalele;
Perversiunile sexuale privind modalitatea de realizare a plăcerii
a) violul;
b) sadismul – obţinerea plăcerii prin chinuirea sau torturarea fizică a partenerului, după care urmează raporturile sexuale;
c) masochismul – formă opusă sadismului, reprezentată printr-o serie de acte de maltratare, acceptare voită, dorită chiar a violenţei în relaţiile sexuale;
d) autoerotismul – obţinerea plăcerii sexuale în absenţa oricărui partener, provocată de masturbaţii, având la origine un complex narcisic;
e) fetişismul - obţinerea plăcerii sexuale nu atât prin prezenţa unui partener dorit, cât mai ales prin evocarea acestuia printr-un „obiect-simbol” care-i aparţine;
f) travestismul – obţine satisfacţia simbolică a plăcerii, preferând vestimentaţia, podoabele şi cosmetica partenerului de sex opus, pozând în public cu o „imagine” specifică sexului opus; formă mascată de inversiune sexuală de tip homosexual;
g) voyeurismul – constă în „privirea” directă sau discretă a derulării actului sexual al unor indivizi şi în participarea emoţional-afectivă şi erotică;
h) exhibiţionismul – reprezintă expunerea în public a organelor sexuale, în general de către bărbat, pentru a atrage atenţia femeilor.
ORADEA, 2008
